Istoric

Pe teritoriul satului Poșaga de Jos s-au găsit podoabe și monede de argint care datează din sec I Î.d.HR.

Există o serie de dovezi care atestă locuirea pe teritoriul comunei Poșaga încă din cele mai vechi timpuri. Astfel pe teritoriul satului Poșaga de Jos s-au găsit podoabe și monede de argint care datează din sec I Î.d.HR. Acest tezaur se află la Muzeul de Istorie a Artei din Viena, fiind descoperit înaintea Unirii Transilvaniei cu România. Pe teritoriul comunei se găsesc deasemenea urme ale exploatării miniere din timpul dacilor și romanilor mai ales pe teritoriul satelor Poșaga de Jos și Lunca.

Satul Poșaga de Jos este atestat documentar pentru prima dată în anul 1365 sub numele de POTSHAGA, iar în maghiară ALSO PODSAGA.

Satul Poșaga de Sus este atestat documentar din anul 1824 sub numele de FELSO PODSAGA ,iar în anul 1909 se numea BELIOARA (BELVARA).

Satul Lunca este atestat documentar din anul 1470, că pass Wyalie, apoi în 1733 sun denumirea Lunka, iar în anul 1913 se numea Aranyoslanka(Lunca Arieșului).

Celelalte sate ale comunei Incești, Orăști, Sagagea, erau atestate ca fiind cătune ale satului Poșaga de Sus (Belioara) încă din anul 1909.

Locuitorii comunei Poșaga au fost participanți activi la evenimentele istorice din timpul stăpânirii hasburgice. Poșaganii au participat alături de sălciuani la Răscoala lui Horea .

În timpul Revoluției de la 1848, poșăganii au participat în număr mare la revoluție, fiind conduși de căpitanul satului Nicolae Rusdea, de profesie învățător ,numit căpitan al satului de către Avram Iancu.

În primul război mondial și în cel de-al doilea poșăganii și-au adus contribuția lor la luptele pentru eliberarea pământului lor de sub ocupația străină.

Totodată poșăganii au un erou la Revoluția din decembrie 1989, pe Rosa Mircea, care a căzut la datorie în capitala țării, București.